Conform descoperirilor arheologice aici s-ar afla vestitul centru tribal “Buridava”.
În anul 1960, un profesor din localitate, Gheorghe Mosteanu, descoperă întâmplător în grădina sa vase din lut ars, diferite de cele din Valea Bradului, aflată peste deal. Acesta anunţă secţia muzeului raional Vâlcea şi se constată acolo un mare depozit arheologic. Profesorul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, Dumitru Berciu, decide deschiderea unui şantier arheologic şi este suprins să constate descoperirea unei cetăţi dacice vechi de peste 2000 de ani, denumită cetatea Buridava (în traducere cetatea burilor), menţionată de istoricul grec Ptolemeu în scrierile sale. În zona cetăţii Buridava a fost descoperită o necropolă unde s-au găsit diferite obiecte cu valoare arheologică precum: ulcioare, ceşti şi blide din lut ars şi un mare depozit subteran de cereale, construit în tuful calcaros al dealului. O legendă locală relatează faptul că lânga aceste vestigii se află o fântâna, despre care se spune ca ar fi fost construită înca din timpuri îndepartate şi că prin conductele din olane arse de lut, s-ar fi alimentat aşezările din aval. Legenda a fost în mare parte confirmată, deoarece s-au găsit o serie de canalizări din olane de lut ars, şi chiar la peste 200 m există o iesire de unde curge apa din fântână. Însăşi fântâna are o construcţie specială, prezentându-se de fapt ca un bazin colector subteran, destul de mare, care are o deschidere îngustă pentru a putea fi luată apa cu o ciutură cu cumpăna.
O importantă descoperire o reprezintă şi o ceramica cu inscripţia "BUR", care ar putea avea legatura cu numele Buridava sau chiar cu Burebista. De asemenea, pe un ciob de vas de pământ s-au găsit scrijelite inscripţiile "REB" şi " MARK", acestea ducându-ne cu gândul la geto-daci. De asemenea, importantă pare ar fi inscripţia pe o vază de lut, Basileo Thamarcos Epoiei, care s-a dovedit a fi un rege local contemporan cu împaratul roman Octavian Augustus.
Castrul roman de la Stolniceni , care a fost construit pentru a controla această zonă, este o dovadă a faptului ca explotarea sării la Ocnele Mari a continuat şi în timpul cuceririi romane, dupa cucerire, sarea fiind extrasă şi comercializată în folosul obştii.
Exploatarea sării având o deosebită importantă devine în evul mediu , monopol domnesc . Un avânt deosebit capătă exploatarea de la Ocnele Mari în timpul domniei lui Constantin Brincoveanu, aceasta devenind o sursă importanta , aducatoare de venituri .
Exploatarea de sare de la Ocnele Mari este unică şi cea mai importantă din sud-vestul României ( de aici şi denumirea de Ocnele Mari), acest fapt fiind menţionat în toate documentele vremii începând cu secolul XVIII.
Prima mare gura de ocnă este săpată la începutul sec. XVIII, pe partea stângă a Piriului Sărat în locul denumit "Carpinis", dar care se surpă după o scurtă perioadă de exploatare. Imediat se deschide o altă gură de ocnă, de aceleaşi proporţii la 1 km depărtare de prima, dar se surpă şi aceasta, rămănând un lac sărat numit "Din Brazi".
La începutul secolului XIX, pe proprietatea Eforiei Spitalelor Civile, se sapă două guri de ocnă la 400 m depărtare de cea amintită mai sus. Din aceste guri alipite şi despărţite cu un gard de nuiele s-a extras sare timp de 15 ani, după care, din cauza terenului, aceasta se surpă lăsând la suprafaţă lacul sărat care există şi astăzi numit "Balta Roşie”.
În zona Ocniţa (Salina Veche), la jumătatea secolului XIX, a început exploatarea sistematică a zăcământului. În prima salină sistematizată (Mina "Sf. Ioan Vechi"), deschisă la 1836, exploatarea s-a efectuat în camere cu profil ogival (ocne în forma de clopot), având între camere doi stâlpi de susţinere şi două puţuri cu crivace. Puţurile se numeau "Sfântul Ioan cel Vechi" şi " Sfântul Nicolae", salina deschisă fiind exploatată până în anul 1895. Până la săparea puţului "Sf.Ion cel Nou", au mai fost deschise două mine, nesistematizate, care s-au surpat, la suprafaţă formându-se lacuri.
În anul 1937 se deschde mina "Pavel" (mai târziu a fost denumită Mina"1 Mai"), unde exploatarea s-a făcut prin 8 camere trapezoidale (camerele I ,II ,III şi IV deschise în anul 1936 şi camerele V,VI,VII şi VIII deschise în anul 1944). Pentru prima dată în ţară, după ce se sapă puţul "Sf.Petru" ( 1926 - 1936) în această mină se demonstrează că cea mai performantă metodă de exploatare este folosirea havezei pentru tăiere, perforare şi puşcare cu explozivi. Pentru asigurarea aerajului a fost săpat un puţ. Din această salină s-a extras aproximativ 3,8 milioane tone sare gemă, până în anul 1963 când a fost oprită definitiv.
Zăcământul de sare de la Ocnele Mari este exploatat din anul 1959 până în prezent prin două metode de exploatare, pe cale umedă prin dizolvare cinetică (în sonde) şi pe cale uscată. În anul 1993 au început lucrările la mina nouă de sare de la Ocnele Mari, în punctul Coceneşti .
Lucrările miniere se desfăşoară la nivelul a două orizonturi - orizontul +226 şi orizontul +210 , metoda de exploatare fiind cu camere mici şi palieri pătraţi, actual cea mai modernă metodă de exploatare pe plan mondial. Finalizarea exploatării în aripa de vest a orizontului +226 a permis amenajarea în subteran a unui Punct turistic. Acesta cuprinde spaţii de agrement, spaţii de joacă, un muzeu cu exponate care arată istoria zonei din cele mai vechi timpuri până în prezent, nu în ultimul rând, cea mai mare biserică subterană din România.
